
Marin Dan
Irina Begu e în turul 3 la Wimbledon și o va înfrunta pe Swiatek!
Irina Begu (30 de ani, 79 WTA) s-a calificat în turul 3 la Wimbledon! Sportiva din România a eliminat-o pe croata Petra Martic (30 de ani, 30 WTA), scor 7-5, 6-7(7), 6-3. În faza următoare, Begu o va întâlni pe Iga Swiatek (7 WTA), campioana de la Roland Garros 2020.

Irina Begu pornea cu șansa secundă împotriva unei jucătoare experimentate, cu un serviciu bun și lovituri puternice din spatele terenului. Românca nu s-a lăsat impresionată. Ajutată de un procentaj foarte bun al primului serviciu, 76 %, a închis primul set după 55 de minute, scor 7-5.
Irina Begu, în turul 3 la Wimbledon
În actul inaugural, Begu a avut o siguranță ieșită din comun, doar 6 erori neforțate, față de 17 ale adversarei. Begu a avut în mână și setul secund. Ar fi putut obține o victorie lejeră, având avantaj de 5-3. A fost egalată, iar în tie-break a ratat două mingi de meci.
În mod normal, orice jucător suferă o cădere după un astfel de moment. Nu a fost cazul Irinei. Setul decisiv a fost aproape perfect. Nu a oferit nicio oportunitate de break, a câștigat 89 % dintre punctele jucate cu prima minge, a lovit câștigător de 15 ori și s-a impus la capătul a două ore și 37 de minute de joc.
Cristian Tudor Popescu, impresionat de victoria lui Begu
„Irina, pe iarbă ca pe zgură în vremurile bune! Să ai set și 2 mingi de meci în tie-break-ul setului 2, și adversara să ți le respingă cu execuții excepționale, e o groapă psihică din care îți trebuie tărie multă ca să ieși. Irina Begu a dovedit-o!
Cu un joc compact, bazat pe lovituri stânga-dreapta adânci și aspre, arătând o rezistență în raliuri pe care nu i-am mai văzut-o de mult, venind la fileu pe mingi construite cu inteligență și răbdare, Irina Begu, antrenată de Victor Crivoi, o învinge 3 seturi de luptă dură pe capul de serie nr. 26, croata Petra Martić, și trece în turul 3 al Wimbledonului!”, a scris Cristian Tudor Popescu pe Facebook.